» Copilul

Copilul tau nu mananca

danu — Fri, 20 Jan 2012 14:14:27 +0000

Mamicile sunt intotdeauna ingrijorate atunci cand puiul lor refuza mancarea. Fie ca el are doar cateva luni sau cativa anisori. Si este firesc sa fie asa pentru ca mama este cea care isi hraneste copilul inca din prima zi.

Atunci cand el refuza mancarea de un anumit fel sau orice fel de mancare, cand nu vrea cu lingurita sau mananca prea putin, cand meniul lui se reduce la doar cateva alimente, mama se gandeste ca el nu este hranit suficient, ca nu va creste, ca substante esentiale ii vor lipsi.

Sigur ca toate aceste ganduri, temeri si multe altele nu sunt intotdeauna constiente dar ele alimenteaza o stare de nemultumire, tristete, ingrijorarea, nervozitate, uneori chiar furie sau revolta.
La un moment dat se intra intr-un cerc vicios din care mamicile nu mai pot iesi. Ele sunt suparate de refuzul copilului si asteapta masa cu inima stransa banuind ca cel mic nu va manca. Sunt agitate si ar face orice ca puiul sa manace.

De aceea apeleaza la tot felul de metode, cum ar fi sa-i dea sa manance in gura desi el poate manca singur, sa ia masa in alta parte, eventual la televizor sau in parc, sa-i distraga copilului atentia de la mancare, sa-l determine sa se joace si in acest timp sa-i dea mancarea ca sa n-o observe, sa amestece mancarurile care ii plac cu cele care nu ii plac etc.

De cele mai multe ori, toate aceste eforturi nu aduc rezultatele dorite. Cu tot chinul si “tehnicile”, cel mic nu mananca mare lucru.
Mamele sunt foarte prinse in starea lor emotionala si nu-si dau seama ca o transmit copilului. Poate un copil sa manace impreuna cu o mama atat de tensionata?

Este unanim recunoscut faptul ca in timpul mesei este nevoie de o atmosfera calma pentru a ne putea concentra asupra a ceea ce mancam, pentru a simti gustul alimentelor, mirosul lor, aspectul, pentru a mesteca si inghiti.

De aceea, este nevoie de o pozitie confortabila, in niciun caz in picioare, pe olita sau in fuga. Copilul stresat, somnoros, pe care il doare ceva, plictisit, certat sau preocupat cu altceva nu poate manca la fel ca unul linistit si interesat de mancare.

Adultii vorbesc mereu despre “lipsa de pofta de mancare”. Ea este adesea confundata cu foamea. Insa de multe ori copiilor, mai ales celor mici le este foame si totusi nu mananca. Pentru asta exista explicatii mai superficiale (copilul este mofturos, nu-i place felul respectiv de mancare, nu mananca singur, nu vrea cu lingurita, prefera o anumita persoana si nu alta cu el la masa etc) si mai profunde care cauta sa se apropie de starea lui si de relatia copil-adult.

O cale buna de a intelege ce se intampla cu copilul este aceea de a incerca sa ne punem in pielea lui. Atat unui copil cat si unui adult, ii piere pofta de mancare daca il doare ceva, este nervos sau speriat. Asa ca starea adultilor este foarte importanta si de asemenea atmosfera din timpul mesei.

Alte aspecte care v-ar putea fi de folos sunt:

•Copiii mananca mai bine si mai cu pofta cand o fac singuri decat cand li se baga in gura
•Este bine sa i se spuna numele mancarurilor si copilul sa stie ce mananca
•Sa nu faca altceva in timpul mesei
•Adultii sa manance impreuna cu copilul la masa
•Sa fie incurajat sa manance singur chiar daca nu poate tine bine lingurita in mana sau se murdareste pe hainute.

Dezvoltarea copilului la 3 – 4 luni

danu — Sun, 15 Nov 2009 12:45:37 +0000

- Copilul se intereseaza de lucrurile si sunetele din mediul inconjurator, exploreaza totul cu privirea, aprecieaza mult compania si activitatile familiale.
- Pentru a se face inteles, copilul dumneavoastra se agita, asociind miscarile mainilor si picioarelor cu tipete de bucurie sau suparare.
- Bebelusul reactioneaza la sunetele stridente sau familiare (telefon, voci…).
- Cel mai mult il intereseaza vorbirea si, incercand sa vorbeasca, el cauta genele ochilor.
- In timp ce-i vorbiti el zambeste, se misca. Daca plange cumva, vorbindu-i, il calmati.
- Bebelusul intoarce capul complet pentru a urmari obiectele, perioadele de observare sunt mai lungi, isi descopera mainile si le duce la gura.
- Prinde obiectele care sunt puse in contact cu mainile sale. Deschide si inchide palma si tine obiectul cateva momente. Este vorba de o presiune involuntara.
- De obicei, bebelusul de 3 – 4 luni poate petrece 5 – 6 ore pe noapte fara sa bea nimic.

Jocul cu bebelusul
- Alternati in timpul zilei pozitia sa de pe spate, pe fata si puneti-i la dispozitie obiecte mici, cat mai variate, cum ar fi un inel de dentitie, cuburi, cesti din plastic, animale sau papusi din carpe, un carusel muzical. Alternati pozitia obiectelor (pe ambele parti, la capatul de sus sau de jos al patului).
- Copilului ii trebuie aceste obiecte pentru a incerca sa le prinda.
- Incurajati-i miscarile si reduceti treptat suportul. Progresiv, tineti-l la inceput de solduri. El va trebui sa incerce sa-si tina capul drept.
- Cand emite sunete, aratati-i ca sunteti bucuros, aplecati-va deasupra lui, atingeti-l, radeti usor, imitati sunetele caraghioase pe care le emite…va sporovai si mai mult.
- Vorbiti cu bebelusul si in timpul baii sau cand il leganati.
- Plimbati-l prin casa, nominalizand obiectele pe care le vede sau identificand sunetele pe care le aude.
- Pentru a-l calma, vorbiti-i cu blandete, emiteti sunete precum “aaa” sau “mmm” sau alte sunete apasatoare sau cantati-i cantecelul preferat.

- In timpul baii si al schimbarii scutecului, faceti cateva miscari de decontractare: deschideti si aduceti mainile peste piept, faceti-l sa pedaleze cu picioarele. Miscarile trebuie sa fie blande si ritmice.
- In pozitie culcata, tineti degetele bebelusului pentru a se putea ridica sau aseza.
- Ocazional, este bine sa lasati sugarul singur, sa-si descopere mainile si sunetele pe care le emite.
Caracteristicile jucariilor:
- jucarii muzicale,
- baloane,
- clopotei cu marginile rotunjite,
- jucarii ce se balanseaza,
- animale din plus,
- cuburi din lemn,
- jucarii din cauciuc, pe care sa le poata presa.

Luna 12

danu — Tue, 31 Mar 2009 10:36:27 +0000

Primii pasi
Acel mare eveniment este pe aproape! In aceasta luna copilul dvs va face primii pasi singuri (desi – la fel de bine – s-ar putea sa mai astepte citeva saptamini sau luni pina la declasanrea maretului eveniment!) – asa ca nu va faceti griji daca nu devine un ‘mergaret’ in aceasta luna. Cei mai multi copii fac primele incercari de a merge – in virful picioarelor si cu talpitele indreptate in afara. Bineinteles ca nu doriti sa pierdeti sansa de a pastra pentru eternitate acele momente unice din viata copilului – asa ca tineti la indemana un aparat de fotografiat sau o camera video. Tot in aceasta perioasa, copilul dvs poate face primele tentative de a se hrani singur – desi ii va fi foarte greu sa duca mincare spre gura. Mincare poate ateriza in orice parte a fetii mai degraba decit in gurita!
In aceasta luna probabil ca micutul va trece de la faza invatarii miscarilor fine (acum are deja formata apucatura tip “penseta” cu doua degetele) la exersarea muschilor mai mari. Unii copii de aceasta varsta se dedica pentru perioade foarte scurte de 2-5 minute (oh…doar atit!) unor activitati tacute – desi e foarte posibil ca activitatea favorita a copilului dvs sa nu fie chiar asa de tacuta…
De fapt – micuta/micutul considera ca este foarte distractiv sa arunce, sa zangane si sa doboare cam tot ce ii sta in cale. Va va ‘inmana’ o jucarie dupa care la fel de repede si de hotarit o va lua inapoi si adora sa puna diverse lucruri in tot felul de ‘containere’ si apoi sa le rastoarne. Jocul acesta e la fel de ‘gustat’ cind e cazul de oale si castroane – ii place sa puna cele mici in cele mari, sa le rastoarne – si sa faca mare tambalau cu toata acesta. (aveti niste vata de urechi pentru dvs si musafiri la indemana?)
Facind ora de mers la somn mai usor de suportat…
Unul dintre micile luxuri legate de cresterea unui copil – este…timpul in care acesta doarme. Sa recunoastem ca in acest timp parintii isi mai reincarca putin (dar nu total…) bateriile. Insa – odata ce copilul se apropie de varsta de 1 an, s-ar putea sa opuna tot mai multa rezistenta acestei activitati… iar personalitatea lui crescanda si independenta pot face din ‘mersul la nani’ o activitate tot mai galagioasa si mai neplacuta pentru ambele parti…
Urmarind totusi rutina bine stabilita dinaintea somnului de noapte – care poate include o baita sau citirea unei povesti – in cele din urma s-ar putea sa accepte situatia… si sa adoarma. Este important sa reusiti sa pastrati consecventa in aceasta rutina. De exemplu – dati-i sa manince, faceti-i o baita, imbracati-l in pijamalute, jucati un joculet sau cititi-i dintr- carticica, cintati-i un cantecel … in cele din urma…puneti-l la somn. Orice activitate ati intreprinde, faceti-o consistent si in aceeasi ordine. Puteti alterna aceste activitati cu partenerul dvs (mama ii face baita, tata ii citeste o poveste sau invers) sau puteti pur si simplu sa alternati serile, in asa fel incit sa va acordati reciproc (mama si tata) un pic de ‘pauza’.
E greu de spus Pa!
Pana la aceasta varsta, copilul dvs a avut probabil mici crize de plans atunci cind nu a mai vazut prin preajma fete cunoscute. Acest lucru este natural. Copilasul va iubeste si este dependent de dvs – asa ca va fi trist cind nu va mai simte prin preajma. Pentru a face “despartirile” mai usoare, rugati-va babysitter-ul sa ajunga devreme la dvs pentru a-i lasa timp micutului/micutei sa se acomodeze cu ea. Fiti ferm/a atunci cind plecati si nu prelungiti “agonia” cu tot felul de Pa-uri si pupici – plecati repede dupa un ferm sarut de ramas-bun. Odata ce veti dispare, lacrimile copilului se vor usca repede.
Este adevarat ca nu este usor, insa trebuie sa va ajutati copilul sa isi cistige independenta incetul cu incetul. Daca va cheama din alta camera, asteptati citeva minute pina sa ii executati “comanda”. Daca plecati intr-o alta incapere, strigati-l din camera respectiva insa nu veniti alergind de fiecare data cind “protesteaza”. Din moment ce independenta absoluta de mama si tata nu exista la bebelusi – este bine insa sa il faceti sa inteleaga ca poate sa se ‘bazeze” pe dvs si sa nu fie – totusi – indiferent la plecarile si sosirile dvs in preajma lui.
Invantind sa comunice
Desi in aceasta perioasa vocabularul copiilor consta in citeva cuvinte in afara de mama si tata, multi dintre ei sunt capabili sa faca “conversatie” – vorbind intr-o limba doar de ei stiuta. Este ca si cum ar vorbi limbi straine.
La un anisor, copilul dvs va fi in stare sa raspunda la intrebari si comenzi simple, mai ales daca ii mai dati si un ajutor folsindu-va in plus si semne cu mainile. De exemplu intrebati-va copilul “unde este gura?” si aratati-o. Sau incercati “Da-mi cana” si aratati-i cana. S-ar putea sa va raspunda in felul sau, folosindu-si propriile gesturi – ca de exemplu dind din cap pentru a spune “Nu”.
Profitati de receptivitatea copilului si incepeti sa il invatati primele maniere si cum sa se ajute de ele. Subliniati de fiecare data “Te rog” si raspundeti-i cu “Multumesc” si faceti din asezarea jucariilor la locul lor – o activitate de joaca in sine. Chiar daca inca nu va “prinde” ideea, nu e niciodata prea devreme pentru inceperea educatiei.
Dati fiecarui lucru un nume
Acum este la indemana dumneavoastra sa va ajutati copilul sa faca legaturile dintre obiecte si numele lor – si – cu cit faceti acest lucru mai des – cu atit mai repede ii va creste vocabularul. Nu incetati sa ii vorbiti si sa denumiti diversele lucruri care il inconjoara. Numarati treptele impreuna cu el cind le urcati si explicatii numele si culoarea fructelor la magazinul de alimente. Cititi-i o carticica si cereti-i sa arate cu minuta diverse obiecte sau personaje. Cereti-i parerea din cind in cind – intrebati-l daca vrea sa poarte sosetelele albastre sau rosii sau daca ar vrea sa se joace cu cuburile sau cu cerculetele. S-ar putea sa nu va raspunda, dar s-ar putea ca intr-o buna zi sa fiti placut surprinsa!

Va rog sa nu uitati ca fiecare nou-nascut e unic. Chiar daca copilul dumneavoastra trece prin etapele de dezvoltare mai repede sau mai incet, el trebuie sa-si urmeze calea lui de dezvoltare. Semnele care despart aceste perioade sunt neclare si nu trebuie sa va ingrijorati daca unul din semne apare mai tarziu sau mai devreme decat va asteptati. Daca totusi aveti intrebari legate de dezvoltarea copilului cel mai bine ar fi sa luati legatura cu un medic pediatru.

Copilul unic

danu — Mon, 01 Sep 2008 16:48:46 +0000

Societatea noastra moderna, bogata si confortabila face din ce in ce mai putin loc copiilor. Procentul de natalitate scade si numarul copiilor unici creste. Avind un copil, pentru ca presiunile sociale si afective sunt foarte puternice, ca sa nu treaca pe langa o astfel de experienta, pentru ca anii trec, pentru ca sufera de invidie etc. parintii nu se decid sa faca un al doilea, si cauzele sint multiple: apartamentul ar fi prea mic, profesia nu le lasa destul timp, cuplul s-a dizolvat intre timp, se simt deja coplesiti cu unul singur etc. Pentru parinti, mai multi copii inseamna mai multe griji, mai putini bani si mai putin timp. Dar copilul, ce traieste el?
Sa inlaturam mai intai o idee preconceputa: copilul unic nu devine neaparat mai egoist decat ceilalti. Totul depinde de faptul cum a fost crescut. In schimb, deseori este mai putin vesel, mai rezonabil, mai putin activ si se plictiseste mai mult. Cu calm, el isi inventeaza in singuratate personaje, tovarasi de joaca imaginari, aventuri in care detine toate rolurile.
Dimpotriva, fiind multi frati, surprinde intotdeauna de cantitatea de risete, de dispute, de schimburi si de interactiuni de toate felurile. Chiar daca fiecare copil are camera sa, el nu ramane niciodata acolo multa vreme singur. Zgomotul acesta, uneori atat de suparator, este marturia unei copilarii incantatoare, pentru ca este semnul uceniciei vietii.
Pentru a intelege bine lucrul acesta si pentru a creste mai bine copilul unic, trebuie de tinut cont de faptul ca el sufera de trei dificultati care pot fi rezumate astfel: prea devreme, prea plin si prea gol.
- Este prea devreme ca un copil unic sa fie introdus intr-un univers de adulti. Pentru mai multi copii, poate fi luata o baby-sitter atunci cand parintii lipsesc de acasa, dar copilul unic isi urmeaza parintii peste tot. Martor al vietii lor, confidentul problemelor lor, adaptat la orarele lor, el creste deseori prea repede, ne traind intr-o lume de copii. Mai rezonabil, el este deseori mai putin vesel si mai mult purtator de nelinisti care nu sunt ale lui.
- “Prea-plinul” corespunde excesului de presiune la care este supus copilul unic. Acolo unde sunt copii mai multi, se asteapta mai putin de la fiecare copil; astfel, fiecare este capabil sa-si urmeze propria sa cale. Dar copilul care duce singur toate sperantele si investitiile parintilor sai suporta o presiune prea puternica. Foarte adesea, el nu are dreptul la esec, nu are dreptul sa fie diferit de copilul visat de parintii sai. Orice copil mai mare este la inceput purtatorul asteptarilor si nelinistilor parintilor, dar intr-o zi, mezinii elimina aceste constrangeri. Dar nu asa se intampla si la copilul unic.
- In fine, “prea-golul”, este tot ceea ce copilul unic nu va cunoaste niciodata. Adica tot ceea ce fratii si surorile suporta uneori, dar care sfarseste prin a le forma cele mai frumoase amintiri. Ceea ce-i face mai puternici si mai apti in viata sociala. A imparti zilnic camera, papusile, creioanele, bilele, secretele.
Putem da unui copil unic sensul partajului in general, dar nu cel fundamental, teribil si formativ: Impartirea dragostei mamei, a mingiierilor si a timpului ei. Rivalitate dureroasa, este adevarat, dar esentiala ca sa invete ca nu este centrul lumii si ca lumea nu-i apartine.
Copilului unic ii va ti uneori greu sa accepte, in detrimentul sau, ca nu este unicul obiect de afectiune si de atentie al celor cu care va fi confruntat. Nu este vorba aici de a-i convinge pe cei care nu doresc sa aiba si alti copii, ci de a-i ajuta sa-si creasca copilul unic. Cu cat va trai mai mult in sanul unui grup de copii, cu atat va fi mai vesel. Confruntandu-se cu alti copii si pierzand uneori, va deveni mai puternic. Lasandu-l sa fie el insusi, va deveni cineva.