6 analize pe care trebuie sa le faci
Ia-ti inima in dinti, suna pentru a te programa la medic si verifica-ti starea de sanatate.
1. Examenul ginecologic anual
Este necesar sa consulti macar o data pe an medicul ginecolog care va face analiza secretiei vaginale pentru a depista posibilele infectii vaginale si testul Babes Papanicolau pentru a verifica modificarile anormale care pot sa apara la nivelul colului uterin.
De asemenea, medicul va decide, in functie de rezultatele celor doua teste daca mai este necesar sa faci o ecografie intravaginala (depisteaza chisturi, fibrom uterin, tumori) sau o colposcopie care permite inspectarea mai detaliata a colului uterin.
Reguli de respectat inainte de examenul ginecologic:
Se evita contactul sexual cu 48 de ore inainte de consult
Se evita spalaturi vaginale inainte cu cateva zile de recoltarea probelor
Se inceteaza administrarea oricaror tratamente vaginale
Se recurge doar la igiena exterioara a zonei genitale.
2. Pentru inima: EKG, tensiune arteriala si colesterol
Electrocardiograma (EKG sau ECG) este un test absolut inofensiv si nedureros de verificare a problemelor legate de activitatea inimii, insa nu poate sa depisteze un viitor infarct. De regula, un test complet dureaza intre 5 si 10 minute, timp in care: vei sta intinsa. La maini, picioare si piept vei avea electrozi care sunt asezati dupa aplicarea unui gel special. Acestia sunt conectati la un aparat care reproduce activitatea inimii pe hartie.
Cardiologii sustin ca tensiunea arteriala nu trebuie sa depaseasa valorile 140/90 milimetri coloana de mercur (mmHg). Daca ai hipertensiune arteriala si nu o tii sub control poti sa faci infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficienta cardiaca si sa-ti afectezi rinichii.
Colesterolul marit reprezinta unul dintre principalii factori de risc pentru bolile inimii. Nivelul colesterolului total trebuie sa fie sub 190 de miligrame pe decilitru (mg/dl). Poti sa-ti verifici nivelul colesterolului facand o analiza simpla de sange care se recolteaza dimineata pe nemancate si fara sa fi consumat alimente grase la masa de seara din ziua precedenta recoltarii.
3. Glicemia – pentru depistarea diabetului
Presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, Prof. dr. Radu Lichiardopol spune ca valorile normale ale glicemiei stabilite de Asociatia Europeana de Studiu a Diabetului (EASD) se incadreaza intre 73 – 110 mg/dl pe nemancate, iar valoarea anormala a glicemiei este peste 126 mg/dl, tot pe nemancate. Poti sa-ti verifici glicemia recoltand o proba de sange care va fi analizata la laborator. Recoltarea sangelui se face dimineata inainte sa consumi alimente si lichide, iar in ziua precedenta se evita consumul de dulciuri.
4. Mamografia sau ecografia mamara
Daca ai peste 40 de ani este recomandat sa-ti faci o mamografie in fiecare an pentru a depista formatiunile anormale de la nivelul sanului. Mamografia presupune o serie de imagini ale tesutului sanilor realizate cu raze-x. In cazul in care ai sub 40 de ani nu iti vei face mamografie, decat la recomandarea unui medic specialist. Pentru o verificare de rutina a sanatatii sanilor trebuie sa faci o ecografie mamara care nu este invaziva si nici iradianta. Nu uita nici de autoexaminarea sanilor pe care o poti face in fiecare luna.
5. Examenul complet de urina
Colectarea unei mostre de urina (prima urina de dimineata) permite analizarea la laborator a se depista eventualele infectii urinare. Inainte de colectarea mostrei este necesar sa efectuezi igiena regiunii genitale.
6. Ecografia
Poti sa vizualizezi organele interne ale abdomenului superior si inferior facand o ecografie care se poate repeta de cate ori vrei, fara niciun risc pentru sanatate. Astfel, daca vrei sa verifici cum arata splina, fierea, ovarele, vezica urinara, ficatul, rinichii.
De asemenea, nu ignora nici sanatatea ochilor, a dintilor si a pielii. Programeaza-te anual la un consult oftalmologic, stomatologic si dermatologic (pentru verificarea alunitelor sau altor probleme cu care te confrunti). Iar daca ai peste 60 de ani trebuie sa faci un test al densitatii osoase pentru a preveni riscul de osteoporoza.
Daca vrei sa ramai insarcinata, trebuie sa faci:
Hemoleucograma, grup de sange si Rh
AgHBS, AC anti HVC sunt markeri ai infecttei virale cu virusul hepatic B si C
Test pentru depistarea infectiei cu virusul HIV
Glicemia
Rubeola
Chlamydia
Secretia vaginala
Testul Babes – Papanicolau
Herpes genital.