obiective turistice suceava, manastiri bucovina

MANASTIREA RASCA

Manastirea Rasca a fost construita in mai multe etape: in 1512, Bogdan al III-lea
a zidit chiliile, in 1540, episcopul Romanului Macarie impreuna cu logofatul Ioan si
Teodor Bals zidesc biserica cu hramul “Sfantul Nicolae”, in jurul bisericii se
construiesc din porunca lui Petru Rares, ziduri inalte si puternice cu creneluri si
turn, lucrare terminata in 1542.

Construita de Petru Rares in 1542, manastirea Rasca s-a deosebit initial de
celelalte ctitorii ale voievodului prin dimensiunile ei mai reduse, precum si prin
planul relativ simplu si, am spune, arhaizant: treflat, fara pridvor si camera
mormintelor.

Nici elevatia monumentului nu ofera prea multe elemente de virtuozitate sau
rafinament. Credincios a vechii traditii a arhitecturii moldovenesti, arhitectul de la
Rasca a ridicat pe naos o turla pe arce diagonale, exprimata in exterior printr-o
prisma octogonala, cu doua baze de aceasi forma, dealtfel refacute intre
1610-1617. Pe pronaos, o simpla calota de pandantivi, sustinuti pe arce adosate
zidurilor. Intrarea este axiala. Din eventuala podoaba pictata initial in interior cat
si in exterior n-a mai ramas nimic. Poate faptul ca peste un deceniu si ceva
Stamatello Kotronas, pictorul lui Alexandru Lapusneanu, a zugravit-o din nou, ar
sugera ca Voda Rares nu a mai apucat sa o picteze.

Intre 1611-1617, vel vornicul Costea Bacioc a marit biserica, adaugand catre vest
o mare incapere despartita in doua parti inegale si nesimetrice de o arcada. Fara
insoiala, acest adaos tulbura ordonanta traditionala a incaperilor, dupa cum
modifica ciudat planul de asamblu al edificiului, parand sa dispuna un pronaos
dupa o camera a mormintelor, care comunica direct cu pronaosul, fara despartire,
si prin care patrunde in biserica dintr-un pridvor lateral. Fata de aceatsa dispozitie,
pronaosul vechi are o pozitie curioasa. Adaosul, ca forma si dimensiuni de plan,
seamana cu un pronaos supralargit, dar proportiile sale alungite, diferind net de
forma adunata a pronaosurilor traditionale, ii dau un aspect specific, nemaiintalnit
la alte monumente.

Viziunea noastra asupra edificiului este, desigur, alterata de faptul ca de la data
constructiei si pana acum solul a crescut considerabil in exterior, asa incat
pridvorul lateral, odinioara inaltat cu cateva trepte, astazi apare ingropat. Dealtfel,
din pridvor nu au mai ramas cateva resturi si urme: coloane octogonale adosate
pe langa peretele bisericii si, adancita in pamant, o parte din pardoseala de
lespezi.

Elementele de decor arhitectural sunt de un stil diferit de cele vechi: specifice
secolului XVII si caracterizate de patrunderea formelor de influenta munteneasca
si orientala. Asa sunt portalul de intrare de pe atura de sud, cu arcada in dubla
acolada, incadrata de baghete incrucisate si suprapusa de “spranceana” cu profile
de tip Renastere (ciudat amestec de forme traditionale moldovenesti si orientale)
si, in noul pronaos, nervurile masive, din trei toruri paralele cu prelungiri in
consola, scuturi si imposte, in care motive muntenesti sunt preluate, folosite si
dezvoltate intr-un mod original.

Inainte de interventia vornicului Bacioc, Alexandru Lapusneanu pusese sa se
rezugraveasca biserica. Stamatello Kotronas din Zante a fost zugravul care a
realizat aceasta decorare in linia traditionala a picturii din vremea lui Rares,
preluata de Lapusneanu, dar aducand vizibile innoiri, atat in tematica iconografiei
din exterior, cat si in stilul influentat de noutatile pe care Renasterea le adusese
in vestul Peninsulei Balcanice. In ciuda refacerii picturii catre 1872, se mai poate
inca destinge destul pentru a intelege calitatile remarcabile ale artistului.

In cursul seclului XVII s-au adaugat elemente importante la incinta. Poate zidul de
incinta cu turnul caracteristic, intrunind clopotnita si intrarea, ca si cuhnea sa
dateze din aceasta vreme, asa cum par sa o sugereze deschiderile in arc frant
aplatizat, tipic orientale. Trapezaria, cu tencuieli profilate pe fatada, dateaza din
1765. La 1827 s-au savarsit reparatii, comportand modificari importante ale
aspectului manastirii: acoperisurile cu bulb de pe turnul portii si de pe cuhne,
daramarea pridvorului, inchiderea intrarii in biserica de pe latura de sud si
deschiderea celei dinspre vest, repictarea integrala, dar culoare peste culoare.

Tabloul votiv il prezinta pe domnitorul Petru Rares impreuna cu familia. Biserica
mai detine doua valoroase icoane din secolul al XV-lea. Intr-o camera din
clopotnita manastirii Rasca, a stat inchis timp de sase luni marele istoric si om de
stat Mihai Kogalniceanu, surghiunit in 1844 pentru vederile sale politice
inovatoare, din porunca domnitorului Mihai Sturza.

In asamblu, cu agrearea treptata de elemente diverse ca data si stil, manastirea
Rasca are un farmec patriarhal care-i este propriu.

MANASTIREA SFANTUL IOAN CEL NOU SUCEAVA

Catedrala si resedinta mitropolitana a Moldovei timp de peste 150 de ani,
Manastirea Sfantul Ioan cel Nou din Suceava este cel mai important si impetuos
asezamant religios si istoric din fosta capitala a Tarii Moldovei. Celebra manastire,
care adaposteste moastele Sfantului Ioan cel Nou, impresioneaza si azi prin ritmul
si armonia elementelor arhitectonice, prin ingemanarea dintre falnicii copaci,
arborii ornamentali si turlele semete ale bisericii si clopotnitei sau prin unitatea
simfonica a intregului ansamblu.

De sute de ani, de Sanziene, vin aici in pelerinaj numerosi credinciosi din toate
provinciile istorice ale tarii, pentru a se ruga si a atinge inima iradianta si pura a
orasului-racla de argint aurit cu ramasitele pamantesti ale martirului atat de
venerat. Acest sfant lacas, cu o lumina suprafireasca tesuta din umbrele unor mari
inaintasi (domnitori, ierarhi ai bisericii, mari demnitari, carturari sau monahi, dar si
oameni simpli, unii dintre ei sfinti necunoscuti), care au petrecut cu totii aici
sublime momente de reculegere si traire intru Hristos, este o carte-oglinda din
piatra si spirit cu peceti de taina, in care fiecare sucevean isi poate regasi
identitatea profunda, atemporala.

Desi principalii ctitori ai bisericii sunt fiul si nepotul lui Stefan cel Mare, Bogdan al
III-lea si Stefanita Voda, un pomelnic al bisericii din 1796 se apropie probabil mai
mult de realitate, numele lui Stefan cel Mare si cele ale sotiilor sale, Maria de
Mangop si Maria Voichita, fiind trecute inaintea celor doi. Biserica Sfantul
Gheorghe, construita in spiritul celei de la Manastirea Neamt, cu scopul de a fi
resedinta mitropolitana (cea de la Mirauti fiind demult neincapatoare pentru
Curtea Domneasca), este un adevarat testament de piatra, impodobit cu roua
spiritului, al lui Stefan cel Mare.

Inaltata din piatra bruta si caramida (la bolti si fatade) de Bogdan al III-lea pana
la nivelul ferestrelor, constructia bisericii a fost reluata si definitivata de Stefanita
Voda abia in 1522, fiind sfintita de catre mitropolitul Teoctist al II-lea, dar
acoperisul de plumb, metal comandat de la regele Poloniei abia in luna
decembrie, a fost montat probabil la inceputul anului 1523. Tot Stefanita Voda a
dispus realizarea picturii interioare, dupa un program iconografic care respecta
noul stil moldovenesc cristalizat intre 1487 si 1497, impresionanta fiind mai ales
scena ”Rastignirii” din naos.

Pictura originara a fost spalata si refacuta partial, mai ales in pronaos si pridvor,
de pictorul austriac Johan Viertelberger, care a lucrat timp de trei ani in perioada
restaurarii generale coordonata de compatriotul sau, arhitectul Romstorfer, la
inceputul secolului al XX-lea. Innegrita din nou de fum, ea a inceput sa fie
refacuta si spalata din anul 2000, sub conducerea cunoscutului pictor profesor
Oliviu Boldura, dar lucrarile stagneaza din lipsa de fonduri.

Cele mai de pret odoare ale bisericii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, sunt desigur
sfintele moaste ale Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, asezate intr-o racla de
argint aurit realizata cu mare maiestrie de mesterii locali in vremea lui
Alexandru cel Bun, ”capodopera argintariei din Moldova si totodata din tarile
romane in secolul al XV-lea”(Vasile Dragut). Modelate prin ciocanire si gravare,
placile de argint contin 12 scene asezate pe doua registre cu imagini din viata
martirului. Numarul mare de personaje, multe dintre ele in pozitii care sugereaza
miscarea si dramatismul, finetea si exactitatea desenului, expresivitatea chipurilor
redate pe spatii atat de mici, freamatul de argint al gesturilor si trasaturilor
multimilor, fac din aceasta racla un obiect pe masura continutului pe care-l
adaposteste, o minune a artei medievale romanesti.

Ioan era un negustor crestin din Trapezunt (Asia Mica), unde s-a nascut in jurul
anului 1300, si care obisnuia sa vanda matasuri, smirna, icoane, cadelnite si sa
cumpere de pe alte meleaguri, in special din Tara Moldovei, vite, griu, vin… In
anul 1332, calatorind spre Cetatea Alba pe corabia venetiana a armatorului Reiz,
intra intr-o disputa religioasa cu acesta, care era un fervent adept al unor idei
schismatice. Infuriat si dornic de razbunare, dupa ce pune piciorul pe tarm, Reiz
merge la hanul tatar, eparhul Cetatii Albe, pe care il minte ca respectatul si
cuviosul negustor Ioan doreste sa-si paraseasca credinta si sa treaca la cea
islamica. Cand aude de la han aceste vorbe ”mai amare ca fierea”, tanarul Ioan
denunta inscenarea si vorbeste ca un adevarat si statornic adept al lui Hristos.
Cuprins de manie si socotind ca a fost jignit, eparhul cetatii ordona ca negustorul
din Trapezunt sa fie supus celor mai groaznice torturi pentru a-si renega credinta.
El este legat de coada unui armasar si tarat pe strazile orasului, cu trupul sfasiat
de pietrele caldarimului, apoi decapitat si abandonat. Trei ingeri imbracati in
costume albe stralucitoare coboara pentru a transfigura trupul pamantesc al
martirului, confundati de un pagan cu preoti crestini veniti sa-l ridice. Incercand sa
traga cu arcul in ei, paganul ramane impietrit in pozitia de tragere o noapte
intreaga. La auzul minunii, hanul tatar accepta ca Ioan sa fie inmormantat in
cimitirul crestin, dupa randuielile bisericii ortodoxe. Asezate pe sfinta masa a
altarului bisericii ortodoxe din Cetatea Alba, moastele Sfantului Ioan au stat acolo
circa 70 de ani, fiind venerate de credinciosi, incepand de atunci, pentru sirul
nesfarsit de minuni si tamaduiri. In 1402, ele au fost aduse la Suceava de
Alexandru cel Bun si sotia sa Ana, care era bolnava, dar a fost vindecata apoi si
ea in chip miraculos de acestea, fiind depuse in biserica Mirauti, sediul Mitropoliei
Moldovei pana la inaltarea bisericii Sfantul Gheorghe.

PICTURA. Partea superioara a peretelui vestic a fost pictata in 1895 de catre
Vladimir Mironescu, cele patru scene realizate in culori calde si cu o tehnica si o
viziune mai apropiate de arta laica decat de cea post-bizantina, infatisand
momente semnificative din viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, unul din
marii ocrotitori ai Moldovei: judecata, martiriul, ingerii inconjurand trupul
mucenicului si aducerea moastelor la Suceava. Cele doua randuri de chilii de la est
si sud au fost inaltate de mitropolitul Iacob Putneanul in 1750, iar cladirea
staretiei in anii 1894-1896, sub directa indrumare a arhimandritului Emanuil
Ciuntuleac.

Pictura exterioara a fostei catedrale mitropolitane, din pacate in mare parte
deteriorata, a fost realizata in 1534, deci apartine epocii lui Petru Rares, cand s-a
format si s-a consolidat in acest sfant lacas celebra Scoala de pictura sacra de la
Suceava, care a dat pictori de geniu, precum Dragos Coman sau Toma de la
Suceava.

ARHITECTURA. La nici o alta manastire din nordul Moldovei nu se regaseste o
atat de complexa comuniune de stiluri si ctitori din epoci diferite, ce se desfasoara
pe durata a 600 de ani, de la racla de argint aurit din vremea lui
Alexandru cel Bun la noul paraclis cu hramul Sfantul Ioan cel Nou, sfintit in 1998,
ctitorie a IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei si Radautilor.

Compusa din pridvor (un element care se va impune mai ales in epoca lui
Petru Rares), pronaos, naos si sfantul altar, biserica Sfantul Gheorghe respecta
planul triconc cu turla pe naos. Actualul pridvoras de la intrare a fost adaugat de
mitropolitul Veniamin Costachi in anul 1837. Stralucitorul acoperis, care pastreaza
doar forma initiala, este alcatuit din 10.000 de tigle smaltuite de culoare
caramizie, galbena, albastra, verde si neagra, cu motive geometrice, fiind refacut
in 1985, cand staret era parintele Grigorie, respectandu-se aspectul si tehnica
folosite de arhitectul austriac Karl Romstorfer la restaurarea generala din anii
1904-1910. Acelasi arhitect cu studii la Viena a construit un nou si impozant
baldachin pentru racla Sfantului Ioan cel Nou, pe locul celui vechi donat de fratii
Ieremia, Simion si Gheorghe Movila.

Catapeteasma sculptata in lemn, cu ornamente bogate si frumoase, a fost
realizata in 1796 de slugerul Toader din tinutul Dorohoiului, fiind refacuta si
poleita din nou in 1870, de catre zugravul A. Strajescul.

Contraforturile si firidele alungite, ocnitele si discurile smaltuite, cu bumb la mijloc,
diferit colorate, accentueaza caracterul de maretie si monumentalitate al sfintului
lacas. Masivul si elegantul turn-clopotnita, construit cu un singur cat, prin stradania
domnitorului Petru Schiopul, in 1589, a castigat in inaltime si maretie tot in timpul
restaurarii realizate de Romstorfer, care i-a adaugat etajul si turla, decorate cu
firide si ocnite. Eclesiarnita-paraclis de dimensiuni mici, situata pe latura de
nord-est a ansamblului manastiresc, este ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca,
zidita in timpul domniei lui Miron Barnovski.

MANASTIREA SLATINA

Ctitorie a domnitorului Moldovei, Alexandru Lapusneanu. Construita intre
1554-1558 ca necropola domneasca a familiei. Are aspectul unei adevarate
fortarete remarcandu-se printr-o deosebita valoare arhitectonica si artistica, ce
reinvie si continua traditiile epocii lui Stefan cel Mare si Petru Rares.

“Mai apoi domnind Alexandru-voda tara, intru lauda lui Dumnezeu au zidit
manastirea Slatina cu multa cheltuiala si osardie, si au sfintit Grigorie mitropolitul.
La sfintenie zic sa fi fost preoti cu diaconi 116. Aceasta s-au lucrat in anul 7066
(1558), si au sfintit octombrie 14. Zic unii ca si moartea lui Alexandru-voda au fost
cu inselaciune, ca el mai inainte de moarte, vazundu-se in boala grea ce cazuse si
neavand nadejde de a mai fi viu, au lasat cuvant episcopilor, de vor vedea ca-i
spre moarte, iara ei sa-l calugareasca. Deci, vazandu-l ei lesinand si, mai mult
mort decat viu, dupa cuvantul lui l-au calugarit, si i-au pus numele de calugarie
Pahomie. Mai apoi daca s-au trezit si s-au vazut calugar, zic sa fi zis ca, de se va
scula, va popi si el pre unii. Mai apoi, episcopii si boierii, intelegand acel cuvant, si
mai cu deadinsul Roxanda doamna-sa temandu-se de un cuvant ca acela, carele
era de a-l si credere, stiind cata groaza si moarte facuse mai nainte intre boierii
sai temandu-se doamna sa sa nu pata mai rau decat altii, l-au otravit si au murit,
si l-au ingropat in manastire la Slatina”. (Grigore Ureche)

Ca si aceea a ctitorului sau, viata manastirii Slatina a fost framantata si
dramatica. Intr-adevar, Alexandru-voda Lapusneanu, inainte de a fi ales la
domnie, fusese boier – Petrea stolnicul – dar, fara indoiala, trebuie sa fi fost o
personalitate mai deosebita, cata vreme boerii pribegila Trembowla, in Galitia, si-l
alesesera capetenie si domn, iar doamna Elena l-a acceptat drept ginere. Ca era
el o fire mai aleasa poate si cu oarecare invatatura, ne-o arata si faptul ca a fost
mare ctitor, asemenea socrului sau, Petru Rares, si, cunoscand pretul lucrurilor,
frumoase, a staruit sa-si aduca mesteri iscusiti, cum erau pietrarii si arhitectii de la
Bistrita transilvaneana sau zugravul Stamatello Kotronas, venit tocmai din
indepartatul Zante. Dar cea mai buna dovada in acest sens sunt tocmai
monumentele si sculele de pret (broderii, argintarie, un tron de lemn) cate ne-au
mai ramas din acele zbuciumate vremuri, comparabile, atat ca valoare cat si ca
trasaturi caracteristice, cu acelea din marile perioade ale artei modovenesti
(vremea lui Stefan cel Mare si a lui Petru Rares).

Chiar data de constructie a manastirii nu ne este data cu precizie cunoscuta.
Pisania, pusa insa cu 12 ani mai tarziu, in 1582, de egumenul de atunci al
manastirii, Nil, da data de 1561. Cronica lui Grigore Ureche in schimb pomeneste
sfintirea manastirii la 1558, cel mai vechi odor, epitaful daruit de domn, dateaza
din anul 1556, iar cronica lui Eftimie, da drept data de inceput a lucrarilor anul
1554. Pe de alta parte, se stie din surse documentare ca, inca la 1554, domnul
aducea mesteri tiglari de la Bistrita pentru terminarea manastirii.

Domnul o gandise dupa traditia mostenita de la Petru-voda, dar imbogatita, fara
indoaiala, sub influenta ideilor si modelelor Renasterii, pe care Alexandru-voda le
va fi cunoscut ca pribeag in Polonia si prin mijlocirea mesterilor bistriteni si greci
(dar greci din Zante, insula apuseana sub stapanire venetiana). Astfel, ca peste
tot, edificiul central, cel mai important, era biserica. Inalta, prelunga, cu abside
laterale nemarcate in exterior, exagerand parca in cautarea unor proportii cat mai
zvelt elegante, ea cuprindea incaperile de mult statornicite de traditia arhitecturii
moldovenesti: pridvor inchis, cu doua intrari laterale, pronaos dreptunghiular,
prelung, cu doua travei acoperite de cate o cupola, gropnita dreptunghiulara, cu
bolta in semicilindru, naos dreptunghiular, mai larg decat restul bisericii, prelungit
spre est de absida altarului, spre sud si nord de doua absidiole amenajate in
grosimea zidurilor laterale, ca niste nise si acoperit cu turla octogonala pe arce
oblice simple. Podita cu marmura, cu ancadramele de marmura, acoperita cu tigla
(se pare) avand in pronaos chivotul de marmura alba si roza cu mormantul
domnitei Tofana, fiica voievodului (mormant in care avea sa fie si acesta ingropat)
precum si cu tot tezaorul de odoare, brodarii, argintarii, carti, in sfarsit, cu
podoaba stralucitoare a vesmantului de pictura care ii acoperea peretii atat
inauntru cat si pe din afara, biserica trebuie sa fi fost cea mai luxoasa, cea mai
pretioasa ctitorie musatina de pana atunci. Cu cat mai ciudata pare relativa
simplitate a formelor arhitecturale si a plasticii fatadelor, si acestea cu atat mai
mult cu cat, aproape contemporana cu Slatina, cealalta ctitorie a domnului,
Bistrita, continua, cu un spor de rafinament, traditia arcelor si a boltilor, virtuos
suprapuse si incrucisate, a ancadramentelor, cu profile bogate, pline de fantezie,
a fatadelor, animate de contraforti ampli si de siruri suprapuse de arcade si
ocnite. Este evident, ca in mod voit (si vizand cu siguranta realizarea unui nou
mod de a gandi arhitectura, ca sa nu spunem pretentios a unei noi estetice
arhitecturale) arhitectul Slatinei a folosit boltile simple, care prin amplele suprafete
curbe dau o armonie calma spatiilor interioare, ancadramentele cu profile simple,
ample suprafete netede ale fatadelor si contrafortii sobri, ca niste pilastri angajati,
care ritmeaza simetric lungimea bisericii.

Lucrul devine si mai evident daca este luata in considerare si incinta manastirii cu
edificiile ei . In primul rand, zidul de incinta insusi, de traseu ( in mare) patrulater,
dupa traditie, dar cu o neasteptata bombare n unghi obtuz, catre est (latura de
acces) si cu turnurile mai mari decat obicei si mai spatioase, avand de indeplinit
rost de residenta (turnul doamnei Ruxandra) sau functii ale comunitatii
(biblioteca, clopotnita) si nu numai cu caracter de simple posturi de aparare. Este
interesant de remarcat, mult mai accentuata aici decat la alte manastiri simetria
dispunerii dormelor si dimensiunilor celor patru turnuri. Nu se mai poate reconstitui
exact aspectul turnului portii, dar este sigur ca era incadrat de doua constructii,
ocupand intreaga latura de est. Acestea aveau un singur nivel, prin podul lor
trecand drumul de straja, iar sipozitia celei care s-a pastrat (catre nord) arata o
organizare simetrica, in grupuri de catre trei incaperi (un vestibul comandand doua
chilii) caracteristica.

In sfarsit, in centrul curtii se pastreaza inca trapezaria veche (de fapt casa
domneasca a lui Alexandru Lapusneanu) mare cladire pe plan patrulater, cu
beciuri boltite si un nivel acoperit cu plafon de grinzi. Din vechea dispozitie a
planului nu s-a pastrat decat impartirea in doua mari incaperi, separate de o sala
centrala, epste care au mai intervenit alte subimpartiri mai tarzii, si
ancadramentele ferestrelor si usilor dreptunghiulare, din marmura, de tip
Renastere. In fata casei, o fantana arteziana, cu bazin tot de marmura, profile de
Renastere, compleaza asamblul. Intreaga arhitectura a Slatinei se dovedeste a fi
inspirata din regulile edificiilor Renasterii, cu preferinte pentru ordonante clare
pentru dispunerea detaliilor dupa ritmuri regulate si in raport cu axe de simetrie.

Dar splendoarea senina a acestei manastiri cu aspect de curte avea sa sufere
degraba dupa moartea ctitorului ei (ba chiar inainte de acest eveniment)
nenumarate vicisitudini. Despot-voda (1561 – 1563) avea sa-i topeasca argintaria.
Ion-voda Viteazul, la randul lui, va folosi o parte din argintarie ca sa bata
moneda. Catre sfarsitul secolului XVI a fost jefuita, iar catre mijlocul secolului XVII
multe cladiri aveau nevoie de reparatii. In sfarsit, incepand de la sfarsitul secolului
XVII si pana catre 1800, razboaiele (insotite de jafuri, arderi, si distrugeri) sunt
frecvente, iar spre sfarsitul secolului XVIII se tin lant. Vreme de 40 de ani
manastirea a ramas in pustie.

Abia pe la inceputul secolului XIX se iau masuri de repopulare a ei si se incep
lucrari de restaurare care vor dura pana catre mijlocul secolului. Dar in 1821 se va
refugia la Slatina Iordache Olimpiotul, unul dintre conducatorii Eteriei, impreuna cu
grupul lui de luptatori. Cu acest prilej, manastirea va suferi un asediu dur si va fi
arsa si jefuita. In 1823 au inceput lucrarile de restaurare. Acum s-au acoperit
chiliile si turnurile (cu acoperis tipic baroc rusesc, cu bulbi suprapusi) s-au adus
transformari la casa domneasca si, probabil, s-au modificat ferestrele bisericii.
Catre 1834, arhimandritul Filaret a retezat turnul portii, a construit deasupra
gangului un paraclis si a pus sa se faca fatada cu pilastri neoclasici. In sfarsit,
mitropolitul Veniam Costachi a pus sa se inalte etajul pe chiliile de pe latura de
est si sa se construiasca, in fata acestora, frumosul portic cu coloane de lemn
neoclasice, in fata acestora, frumosul portic cu coloane de lemn neoclasice,
precum si cerdacele de pe latura de nord. La sfarsitul aceluiasi secol s-a construit,
tot in stil neoclasic, cladirea staretei.

Asa cum se prezinta astazi, manastirea este rezultatul unor restaurari successive

MANASTIREA SUCEVITA

Construita cu patru secole in urma,din porunca domneasca, ca o cetatuie in care
sa nu poata patrunde picior de pagan, Manastirea Sucevita, cu zidurile si turnurile
sale, cu biserica si sutele de picturi care-i acopera peretii exteriori,este una dintre
bijuterile Bucovinei si culme a artei feudale moldovenesti. Legenda locului spune,
pentru a motiva misterul unei portiuni de zid lasata nepictata, ca ea a ramas asa
din timpul ctitoririi lacasului, cand schela s-a prabusit, iar zugravul a murit ingropat
sub resturile acesteia.

Biserica Movilestilor este inconjurata de ziduri inalte de 6 metri si groase de
aproape 3 metri, cu metereze si drumuri de straja pe toate laturile. Pe partea de
est a zidului de incinta sunt insirate case care apartin vremurilor Movilestilor, iar pe
partea de nord – est se vad temeliile unei alte case. In zona de sud-vest se mai
pot observa urme ale unor chilii calugaresti. Incinta cuprinde si un impunator turn
clopodnita, patrulater, sustinut de contraforturi. La utimul etaj se afla cele doua
clopote din timpul Movilestilor. Celelalte turnuri au fost construite cu plan
octogonal. Sucevita pastreaza elemente arhitectonice cunoscute din timpul lui
Stefan cel Mare, savant combinate cu motive din vremea domnitorilor Rares si
Lapusneanu. Pastrand planul trilobat, contraforturi si abside laterale biserica se
aseamana foare mult cu celelalte edificii moldovenesti. Firidele alungite ale
absidelor (dispuse in numar de 11 la cea rasariteana) si cate 5 la absidele laterale
amintesc de arhitectura secolului XV. Interiorul se compune din pridvor, pronaos,
naos si altar. Pridvorurile construite in timpul lui Ieremia Movila contin elemente
arhitecturale provenite din Tara Romanesca.

Pictura, realizata in fresca, a fost executata de doi pictori moldoveni, Ioan
Zugravul si fratele sau Sofronie, si se pastreaza in forma originala. Programul
iconografic al picturii interioare si exterioare respecta traditia constituita in prima
jumatatee a secolului al XVI-lea (epoca lui Petru Rares) dar introduce si unele
teme noi, cu caracter teologic-dogmatic, cum este scena din conca naosului,
reprezentand imnul liturgic “Unul Nascut…” si alte reprezentari ale Sfantei Treimi.

Manastirea Sucevita poseda o colectie de obiecte, de certa valoare artistica si
culturala, expuse in actualul muzeu, fosta sala de consiliu a manastirii, situata pe
latura de est a incintei. Printre exponate se remarca cateva broderii de valoare
exceptionala, datand din secolele XV-XVI-lea, din vremea lui Stefan cel Mare si
Ieremia Movila, lucrate cu fir de aur, argint, matase si perle. Cele mai importante
piese sunt portrete lui Ieremia si Simion Movila si un epitaf cu perle,
tetraevangheliarele ferecate in argint aurit, un chivot donat de Mitropolitul
Gheorghe Movila.

Ansamblul Sucevita prin frumusetea arhitecturii si calitatea artistica a decoratiei
picturale constituie unul dintre cele mai valoroase monumente de arta
moldovenesca.

MANASTIREA VORONET

Nu departe de orasul Gura Humorului, pe valea unui afluent al Moldovei a fost
ridicata acum mai bine de cinci veacuri una dintre cele mai frumoase manastiri.
Frescele care decoreaza exteriorul si interiorul, originalitatea picturilor si nu in
ultimul rind culoarea albastra – atit de albastra – denota genialitatea artistilor
moldoveni care cu un acut simt artistic au facut din Voronet simbolul Moldovei.

Din punct de vedere arhitectural manastirea este asemanatoare cu celelate biserici
construite in perioada domniei lui Stefan cel Mare. Ridicata pe un plan trilobat,
avind turla deasupra naosului si acoperis fragmentat, edificul va primi o mare nota
de originalitate prin decoratie. De forma semicirculara, absidele pastreaza
elemente decorative originale: firide alungite si ocnite sub cornise. Doua baze
suprapuse inalta turla decorata la rindul ei in acelasi fel. Elementele de factura
gotica sint prezente in ancadramentele ferestrelor. Chenarele de piatra care
inconjoara usile de patrundere in lacasul sfant dispuse pe laturile de nord si sud
ale pridvorului contin elemente de decoratie in stil gotic si renascentist. O bolta
semicilindrica transversala incoroneaza pridvorul. Doua ferestre mari lasa lumina
sa patrunda in aceasta incapere. Acestea au fost asezate deasupra usilor.
Pronaosul este acoperit si el de o bolta in forma de calota. Mulururi in arc frint
incadreaza portalul de intrare in pronaos. La randul ei o usa incastrata in peretele
despartitor face posibila trecerea din pronaos in naos. Arcele moldovenesti si
pandantivii sutin cupola naosului si turla. Alungita si acoperita cu o bolta in forma
de sfert de sfera, absida altarului se deosebeste de celelate abside.

Fatada de vest cu impresionanta scena a Judecatii de Apoi este alcatuita
compozitional pe patru registre. In partea superioara se afla Dumnezeu Tatal,
registrul al doilea cuprinde scena Deisis incadrata de apostoli asezati pe scaune.
De la picioarele Mintuitorului porneste un riu de foc in care pacatosii isi afla
chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfintului Duh simbolizat in forma
unui porumbel, Sfinta Evanghelie si Protoparintii neamului romanesc- avind spre
nord un grup de credinciosi calauziti de Sfintul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile
de necredinciosi care primesc dojana lui Moise. In registrul al patrulea, la mijloc,
apare cumpana care cintareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si
demoni pentru suflete; in zona de nord raiul, iar in cea de sud iadul.

Varul Domnitorului Rares, Mitropolitul Grigorie Rosca a realizat marea sa ctitorie:
pictura exterioara de la Voronet. Devenita atit de cunoscuta datorita coloristicii
sale, in special a nuantei de albastru, este principalul punct de atractie. Armoniile
tonale, nuantele si culorile sint in realitate cele care cu sensibilitate artistica, artisti
zugravi le-au filtrat din mediul natural. Asa cum este de albastru cerul la Voronet,
asa au incercat sa-l reproduca pe peretii sfintei biserici. In acest mod ei au reusit
sa creeze o unitate indistructiva intre peisaj si pictura exterioara a bisericii. In
plus, in functie de accentele de culoare si de conturul pe care le-au folosit au
reusit sa demonstreze ca si atunci cind privesti de la distanta poti percepe cu
claritate siluetele desenate.

CONTACT

Adresa: Manastirea Voronet, judetul Suceava, Romania
Telefon: +40 (0)230 235.323
Fax: +40 (0)230 232.413

MANASTIREA ZAMCA SUCEAVA

Complexul medieval Zamca, a fost ridicat in anul 1606 de armenii refugiati in
Moldova inca din sec. XVI. Manastirea Zamca este cel mai important edificiu
religios construit de colonia armeana din Suceava.

Ridicata pe un platou din partea de vest a orasului, constructia ocupa o buna
pozitie strategica. Ansamblul arhitectural este format din trei cladiri (biserica
principala, turnul – clopotnita si paraclisul amenajat in vechiul turn de intrare in
incinta manastirii).

Cercetarile arheologice efectuate au infirmat unele pareri in legatura cu existenta
aici a unei manastiri in sec. XV si s-a precizat ca actualele constructii au fost
ridicate in sec. XVII. Dealtfel, pe cheia de bolta a arcadei estice de la intrarea
turnului-clopotnita este mentionata data constructiei: 1606. Dupa amploarea
complexului si lipsa de unitate stilistica este mai usor de presupus ca manastirea
a avut mai multi ctitori, unul dintre ei fiind Agopsa, fiul lui Amira, de la inceputul
secolului al XVII-lea (1606-1608).

La sfarsitul sec. XVII, trupele polone de sub comanda lui Ioan Sobieski au ocupat
Suceava, stabilindu-si cartierul general la Zamca. Cu acest prilej, constructiile au
avut mult de suferit, starea de deteriorare accentuindu-se in asa fel, incat la
inceputul sec. XVIII au fost necesare lucrari de consolidare. Biserica a fost
construita dupa un plan dreptunghiular, compunandu-se din pronaos, naos si
altar. Intrarile au fost practicate, una in peretele nordic al naosului, iar cea de-a
doua in peretele vestic al pronaosului. Catapeteasma a fost inlocuita cu o draperie
simpla suspendata de o barna transversala. Boltirea naosului este specific
moldoveneasca. Pronaosul, patrat, este boltit cu o calota sferica sprijinita pe patru
arcuri. In pronaos, zidul despartitor are doua ferestre, de o parte si de alta a usii.
In exterior, biserica are o linie arhitectonica simpla. Cate o pereche de
contraforturi de forma octogonala sprijina de o parte si de alta zidurile. Decoratia
imbina elemente de traditie gotica si clasica cu motive noi, de influenta orientala.

Arhitectura exterioara, de mare simplitate, este specifica perioadei de trecere de
la edificiile pictate integral, spre o noua forma neinchegata inca. Zidul de incinta
formeaza un trapez alungit, cu laturi sprijinite din loc in loc de contraforturi.
Laturile paralele ating lungimea de 59 metri si respectiv 66 metri, iar celelalte
doua de 70 metri si 74 metri. Grosimea zidului este de un metru si inaltimea
atinge in unele locuri 4 metri.

Desi a fost construita pentru necesitatile de cult ale coloniei armenesti din
Suceava, ea se incadreaza “perfect in formele si directiile de baza ale arhitecturii
religioase moldovenesti