Main menu:

Cum sa nu iti pierzi mintile la locul de munca

Pana si cel mai grozav loc de munca din lume iti va da batai de cap din cand in cand. Chiar daca ai reusit sa obtii jobul visurilor tale, vor exista momente de stres maxim, in care vei simti ca iti pierzi mintile. Pentru a-ti pastra sanatatea la locul de munca, este important sa tii cont de cateva sfaturi menite sa inlature stresul!

1. Exprima-te in felul tau
Oricat de greu ti-ar fi, este important sa exprimi emotiile negative la momentul lor si sa nu le lasi sa se acumuleze si sa se transforme in frustrari. Daca nu reusesti sa ii transmiti celui care ti-a provocat aceste emotii ceea ce simti, atunci te poti elibera scriind intr-un jurnal sau povestindu-i unui prieten, spre exemplu. Astfel, vei scoate la suprafata toate sentimentele negative si nu le vei lasa sa te consume.

2. Nu nega ceea ce ti se intampla
Una dintre cele mai mari probleme ale oamenilor optimisti este aceea de a nega ca lucrurile merg prost, atunci cand, intr-adevar, situatia sta astfel. Insa, in loc sa negi ca, spre exemplu, seful tau iti da prea mult de lucru, iar tu nu faci fata, accepta situatia ca atare. Acest lucru nu inseamna sa te complaci, ci sa intelegi ca lucrurile nu sunt in regula si ca ar trebui sa provoci o schimbare.

3. Simte-te bine in pielea ta
Fiecare companie are reguli in ceea ce priveste angajatii. Daca tie nu iti place sa te imbraci zi de zi la costum, dar esti nevoit sa adopti, totusi, o tinuta office, incearca sa alegi niste haine elegante, dar care sa nu te limiteze atat de mult ca un costum. Discuta, totusi, problema cu unul din superiorii tai, pentru a nu avea probleme, ulterior.

4. Inlatura grijile
Oricat de greu ti-ar fi, nu are niciun sens sa iti faci griji, pentru ca nu rezolvi nimic. Nu este foarte usor sa iti controlezi gandurile negative, insa, de fiecare data cand iti faci probleme la job, incearca sa gandesti logic si sa analizezi posibilitatile de remediere a situatiei.

5. Respira aer curat
Cand simti ca iti pierzi mintile si nu mai rezisti la job, iesi, in pauza de masa, eventual, si plimba-te intr-un parc in apropiere, pentru a-ti limpezi gandurile si a te relaxa. Aerul curat si spatiul deschis iti vor face bine si te vor ajuta sa te gandesti cu calm la problemele cu care te confrunti.

6. Ia-o mai incet
Daca esti intr-o permanenta agitatie, este si normal sa te epuizezi si sa cazi prada stresului. Prin urmare, incearca sa lucrezi mai incet, sa nu te mai agiti toata ziua, sa iti iei masa de pranz in liniste si cu rabdare, fara sa te gandesti la ce te asteapta dupa ce te intorci la birou. Acorda-ti tot timpul de care ai nevoie pentru a duce la indeplinire chiar si cele mai marunte sarcini. Incepe prin a-ti usura povara pe care o porti in permanenta pe umeri controland felul in care indeplinesti sarcinile usoare.

7. Rearanjeaza-ti biroul in fiecare saptamana
Poate parea stupid, insa un birou mereu nou iti va da o stare de bine. Cumpara-ti rame foto, un ghiveci cu flori, etc. – orice te poate face sa ai un birou mai vesel si sa te faca sa zambesti in fiecare zi. Atata timp cat biroul la care lucrezi te face sa te simti bine, si munca ta are sanse sa ti se para mai putin covarsitoare.