Vitamine si minerale
Ce sunt vitaminele?
Vitaminele sunt compusi organici necesari cresterii si bunei functionari a organismului. Vitaminele sunt necesare in cantitati mici (de aceea sunt numite si micronutrienti) deoarece organismul le utilizeaza fara a le descompune, asa cum se intampla cu glucidele si cu alti macronutrienti.
Exista 13 compusi considerati drept vitamine, dintre care 4 sunt solubile in grasimi (vitamine liposolubile) si 9 sunt solubile in apa (vitamine hidrosolubile). Vitaminele liposolubile: A, D, E si K sunt stocate in cantitati mici in organism. Vitamina C si complexul de vitaminele B – tiamina, riboflavina, niacina, acidul pantotenic, piridoxina, biotina, acidul folic, cianocobalamina – sunt solubile in apa, astfel incat cantitatile in exces sunt excretate.