Bebe la 4 luni
Dezvoltarea creierului
Datorita tehnologiei moderne, putem sti mai multe despre dezvoltarea creierului, decat pana mai recent. Cercetari recente au confirmat ceea ce parintii intuiaiu deja: trairile bebelusilor sunt revelatoare in formarea unei idei despre cum gandesc si invata copiii.
Cand iti tii copilul in brate pentru prima oara, creierul lui are deja 100 de miliarde de celule. In dezvoltare, aceste celule vor fi conectate la o retea.Iar la aniversarea a 3 anisori, creierul lui are formate aproape 1000 de trilioane de legaturi. Cum se formeaza aceste legaturi depinde de copil: interesele, descoperirile acestuia, viziunea prin care el priveste lumea.
Masajul
Atingerea este un excelent mod de a ajuta dezvoltarea copilului si afectiunea de care are nevoie.
Alinandu-va copilul cand este suparat sau mangaindu-i capsorul in timp ce-l adormiti, va fi de foarte mare ajutor in eliberarea unor hormoni importanti pentru dezvoltarea copilului.
Numeroase studii au aratat ca acei copii care sunt mangaiati in mod frecvent, castiga in greutate mai repede iar somnul le este mai adanc si mai odihnitor.
Cortizolul-hormonul stresului care inhiba cresterea, este produs in cantitati mai mici la acei copii care sunt masati si mangaiati cu regularitate. Daca veti obisnui copilul cu aceste mangaieri si-l veti masa, veti fi surprinsi intr-o buna zi de manutele lui mici care vor incerca sa va maseze umerii, dupa o zi obositoare.Iar aceasta poate fi inceputul unei frumoase traditii in familia dvs.
Parintele este primul lui profesor
Observati luna aceasta cum va priveste copilul. Studiindu-va fata, ochii, expresiile fetei, copilul invata din ce in ce mai multe. Cand zdrangane o jucarioara legaturile neurale sunt bine formate. Incredibil, dar aceste legaturi sunt cele care-l vor ajuta intr-o zi sa loveasca mingea, sa rezolve o problema de aritmetica sau sa foloseasca un instrument.
Uneori parintii sunt atat de incantati de capacitatile copilului lor, incat incearca sa incurajeze joaca si actiunile lui. Este de inteles aceasta incantare-este pur si simplu uimitor cat de multe poate face un bebelus de doar 4 luni. Urmariti-va copilul si aflati care sunt activitatile care-l atrag cel mai mult. Ajutati-l in actiunile lui: imitati-l sau pur si simplu sustineti-l atunci cand e nevoie.Prin sprijinirea intereselor copilului dvs. ii aratati acestuia respect pentru dezvoltarea sa ca individ.
Un soricel de biblioteca
Un copil nu este niciodata prea tanar pentru a aprecia o carte buna. Felul lui de a se bucura de o carte la aceasta varsta poate fi acela de a-i atinge copertile groase, de a incerca sa schimbe paginile, de a va privi in timp ce-i cititi sau chiar gustand din ea. Interesul lui pentru carti la aceasta varsta poate parea putin infatuat, dar chiar si cateva secunde petrecute in fata unei carti ii pot face o impresie. Cititi-i cu voce inceata sau cantati-i cantecele din carti – acestea ii vor trezi interesul. Alegeti carti cu povestioare scurte si cu paginile groase. Nu peste foarte mult timp va incepe sa fie interesat de sunetele auzite in timp ce-i cititi si va lua chiar el o carte rugandu-va sa-i cititi din ea.
De-a rostogolu’
In jurul varstei de 4 luni, copiii pot incepe sa se rostogolesca. Unii parinti se ingrijoreaza si se intreaba cand este varsta la care copilul lor trebuie sa se rasuceasca de pe spate pe burta si invers. Unele studii au adus in discutie o eventuala legatura intre dormitul pe spate si intarzierea etapei in care copiii se rasucesc de pe spate pe burta. Bineinteles,cel mai important lucru ramane totusi prevenirea mortii subite.
Puteti sa va asezati insa copilul pe burta pentru cateva minute in timpul jocului. Aceasta il va ajuta sa-si dezvolte muschii. Forma mai bombata a abdomenului ii va da posibilitatea sa se legene dintr-o parte in alta si apoi sa se rasuceasca. Aceasta noua miscare il poate speria pe micuta sau,din contra, ii poate procura o placere imensa. Il puteti ajuta pe cel mic sa se rasuceasca asezandu-l zilnic pe burtica si aratandu-i o jucarioara. Atunci cand va incerca sa o prinda cu manutele, trageti-o putin pe deasupra capului copilului. Acesta va incerca sa o urmareasca cu privirea si cu manutele,si astfel se va rostogoli de pe burtica pe spate.
Apar dintisorii
Primii dintisori, asa-numiti “de lapte”, pot sa intarzie de acum incolo inca cateva luni bune. Pentru unii copii insa, varsta de 4 luni poate coincide cu aparitia primului dintisor.Ereditatea este un factor important, asa ca faceti investigatii si aflati la ce varsta v-au aparut dvs. sau sotului dvs. primul dinte.
Unii copii se confrunta cu multe dureri pana la iesirea dintelui, altii insa se trezesc intr-o buna zi, cu un dintisor aparut de nicaieri. Neplacerile care insotesc aparitia dintilor variaza de la un copil la altul:
Umflatura: Daca priviti atent, puteti vedea semnele inflamatiei: mici ridicaturi pe gingia copilului sau niste zone albicioase, chiar pe locul unde va erupe dintele.
Salivatia abundenta: Un alte efect al inflamatiei locale este hipersalivatia, adica se produce mult mai multa saliva decat de obicei. E neplacut si neingienic, iar daca tricoul ud nu e schimbat la timp, pielea de pe pieptul sugarului se poate irita.
Guma de mestecat: Bebelusul este tentat sa roada tot. Isi freaca gingiile intre ele si ar dori foarte mult un obiect pe care sa-si descarce furia. Inelul de guma sau umplut cu un lichid poate masa gingia si alina durerea.
Obrazul rosu: Temperatura copilului creste moderat in perioada eruptiei dentare. Obrajii se coloreaza. Nu uitati insa ca orice febra mai mare de 38 de grade C trebuie semnalata medicului. Este posibil ca ea sa fie produsa de alta afectiune.
Urechea sensibila: Inervatia urechilor si a obrajilor este influentata de inflamatia din zona. Bebelusul isi freaca urechile. Masajul usor poate alina suferinta. Atentie: daca la presiunea usoara aplicata pe ureche, copilul tipa puternic sau plange, e posibil sa aiba otita si trebuie chemat medicul.
Nasul: Cand incepe sa-i curga nasul, dar lichidul e transparent este clar ca nu e cazul sa va ganditi imediat la o raceala. Acesta ar putea fi primul semn ca ies dintii.
Refuzul sanului/biberonului sau a altui aliment.
De asemenea este posibil ca febra ce apare sa fie insotita de diaree.
Posted: decembrie 19th, 2009 under Bebelusul.
Tags: atingere, bebelus, joc

